Program de activități educaționale asistate de câine

Terapia și activitățile asistate de animale au devenit un instrument educațional prevalent în tot mai multe state, fiind încorporate în programa școlară. Acest tip de abordare a modelului educațional a permis elaborarea a numeroase studii de specialitate în cadrul cărora a fost măsurat impactul terapiei/activităților asistate de animale asupra condiției intelectuale, fizice, emoționale, sociale și comportamentale a subiecților (copii de diverse categorii de vârstă/condiții).

Copiii de toate vârstele se confruntă în mod cotidian cu diverse provocări în școală, la nivel academic, emoțional, fizic și social (ținte pentru discriminare în cadrul colectivului). În condițiile în care terapiile convenționale nu dau întotdeauna rezultate, terapia canină este unul dintre cele mai eficiente instrumente de recuperare sau de intervenție folosit în școlile gimnaziale din USA și multe state europene. Aceste instituții colaborează cu școli de educație canină specializată care furnizează resursele (câinii asistenți) pentru programele școlare denumite ”Terapie școlară asistată de animale” sau ”Activități școlare asistate de animale”.

Activitățile asistate de animale oferă oportunități pentru motivație, educație ori recreere în scopul de a crește calitatea vieții (definiția dată de American Veterinary Medical Association, 2014). Acest tip de program, bazat pe simpla interacțiune între copii și câinii asistenți, fără scop terapeutic (Hatch, 2007), este comun în școlile din statele occidentale încă din anul 2004, grație impactului pozitiv unic asupra copilului.

Programele de citire în prezența câinelui asistent (canine-asisted reading), spre exemplu, se regăsesc frecvent în programa școlară ca instrument de intervenție în îmbunătățirea condiției academice a copilului. Principiul acestui program vizează faptul că, citind unui câine, copilul va experimenta un sentiment de încredere în sine știind că nu va fi criticat negativ de acesta (Lane&Zavada, 2014). Se creează astfel o legătură de acceptare și non-judecată între cei doi, cu impact major în ce privește motivarea copilului și atitudinea acestuia față de citit (Friesen, 2009). Cercetătorii au observat că mulți copii care nu se simt confortabil în interacțiunea cu oamenii nu au această inhibiție în relația cu câinele (Siegel, 2004), fapt care permite copilului să își dezvolte aptitudinile de citire fără frica de a fi criticat.

Creșterea performanței academice a copilului introdus într-un program școlar de activități asistate de câine se produce prin: reducerea nivelului de stres și anxietate, creșterea motivației, focusului, perseverenței, chiar și în situații în care folosirea altor tipuri de terapie (precum cea psihologică) au eșuat (Jalongo, 2005).

Câinii reprezintă o sursă de calmare naturală, fapt ce reduce stresul copilului, scade presiunea arterială și anxietatea. Ei pot fi antrenați să asiste copilul în diverse arii de activitate, motivându-l: a. știință (predarea cunoștințelor despre ciclurile vieții, funcția de reproducere etc); b. matematică, științe economice (copiii pot asimila cunoștințe prin calcularea costurilor cu hrana câinelui și a altor elemente legate de păstrarea unui mediu sigur pentru acesta); c. sănătate (copii pot studia dieta unui câine); d. științe sociale (copii pot compara rolul animalelor de companie în diverse modele culturale) etc.

Câinii pot fi folosiți cu succes în cazul copiilor care refuză să scrie, oferind acestuia o temă asupra căreia să se focuseze. Spre exemplu, un copil implicat într-unul din studiile citate și care refuza constant să scrie a sfârșit prin a scrie pagini întregi povestind despre experiența de a avea un câine prezent la orele de curs (Siegel, 2004).

Pe durata interacțiunii copil-câine în cadrul programelor școlare, a fost constatată o creștere a abilităților motorii și fizice ale copilului. În funcție de nevoile copilului, acesta poate participa alături de câine la joacă (aruncarea unei mingi), plimbarea câinelui în lesă, prinderea zgărzii câinelui, umplerea unui vas cu apă pentru câine, perierea câinelui (Siegel, 2004). Aceste activități presupun atât concentrare, cât și mișcări motorii grosiere. Includerea câinelui în programe școlare de terapie fizică poate motiva copilul să participe și să se bucure de ele, asociindu-le cu distracția mai degrabă decât cu o sarcină dificilă.

Câinii încurajează copii să fie mai activi fizic (Wohlfarth, Beetz, 2013). Foarte des, școala este singurul loc unde copiii participă la activități fizice. În cadrul studiului citat, 12 copii de ambele sexe suferind de obezitate au efectuat diverse exerciții fizice, în grupe formate alături de copii fără obezitate și câini asistenți, respectiv grupe fără câini. Copii cu obezitate au fost îndemnați să alerge cu viteză mai mare decât a câinilor, să alerge mai multe ture ale terenului de sport înainte ca partenerul lor canin să recupereze unu obiect aruncat. Rezultatele studiului au arătat simnificativ mai puține acțiuni pasive ale copiilor cu obezitate (așezat, așezare în poziție culcat) în prezența câinilor decât în cazul competiției cu copiii fără obezitate.

Toate studiile realizate confirmă aceste rezultate: în prezența câinilor, copiii sunt motivați prin distracție să se angajeze în activități fizice, cu beneficii pentru sănătate.

Confortul emoțional al copiilor pe durata orelor de curs este un factor cheie în obținerea succesului academic, având în vederea reținerea copiilor de a comunica cu profesorii sau consilierii psihologici din școală pe tema problemelor din viața lor.

În cadrul unui studiu (Mockler, 2010) privind beneficiile terapiei asistate de câini pentru condiția emoțională a copilului, câinii au fost introduși în programele școlare pentru a ajuta copiii care se confruntau cu durerea provocată de pierderea unui părinte.

Interacțiunea cu câinele a oferit copilului cu probleme emoționale suportul necesar în care el are încredere, cunoscând faptul că partenerul canin îl iubește necondiționat și doar îl ascultă, fără a pune întrebări incomode. Discuția copilului cu câinele, fără frica de a fi judecat, a avut efecte terapeutice măsurate.

Se estimează că 70% din copiii incluși în acest grup țintă, de toate vârstele, sunt înclinați să vorbească și să se confeseze câinelui (Jalongo, 2004). Potrivit profesorilor care predau copiilor cu nevoi speciale, terapia canină este cel mai bun mod prin care un copil poate înțelege iubirea necondiționată și empatia. Toate studiile arată că nevoia de a fi iubit, respectat, de încredere și important sunt nevoile umane de bază. Terapia canină este un instrument care asigură aceste nevoie, ajutând copilul să aibă încredere în sine și să depășească inhibițiile în interacțiuna umană.

În completarea beneficiilor emoționale, câinele contribuie descreșterea comportamentelor negative. Similar cu alte tipuri de instrumente de stimulare pozitivă sau sisteme de recompensare folosite de profesori în clasă pentru a controla comportomanetul negativ, câinele poate fi parte a recompensei sau a metodei de motivare (Siegel, 2004). Elevii pot avea oportunitatea de a îmbrățișa un câine sau de a participa la un program școlar de terapie asistată de câini ca recompensă pentru un comportament pozitiv repetat. Mai mult decât atât, studiile arată că animalele pot juca rolul unei punți pentru a ajuta elevii să învețe auto-controlul, responsabilitatea, empatia și alte concepte pozitive despre sine.

Copiii cu deficiențe emoționale și tulburări de comportament (ETC) severe pot experimenta rezultate pozitive în cursul unui program școlar de terapie asistată cu animale. Mulți copii din aceste grup țintă duc o luptă interioară în scopul ascunderii acestor deficiențe la școală. Cel mai frecvent, acești copii experimentează dificultăți de citire sau nu au abilități în citire, în paralel cu deficiențe de atenție, hiperactivitate, agresivitate (Bassette&Taber-Doughty, 2013).

Multe școli și centre din străinătate care au în îngrijire copii cu ETC folosesc terapia asistată cu animale ca o componentă regulată a tratamentului deficiențelor emoționale și comportamentale severe. Studiile demonstrează că acest tip de terapie aplicat la copiii din școlile elementare a avut ca rezultat diminuarea problemelor de comportament, a agresivității și hiperactivității, în paralel cu creșterea interacțiunilor pozitive după expunerea lor la câini asistenți pe durata orelor de curs.

Copiii care sunt non-verbali se simt mai confortabil confesându-se unui câine decât unui om. Verbalizarea informațiilor în dialogul cu câinele poate ajuta reflecția de sine pentru că ajută copilul să conștientizeze emoții concrete și să le gestioneze mai bine decât frica abstractă cu care se confruntă de obicei.

Într-un studiu realizat de Capitol University in Columbus (Ohio, SUA), două grupuri de copii cu ECT au fost folosite pentru a demonstra efectele terapiei cu câini. Primul grup a primit terapii clasice, al doilea grup a fost expus la interacțiunea cu câini. Copii care s-au jucat cu câinii au dovedit o îmbunătățire vizibilă în înțelegerea celorlalți, în controlul impulsurilor în timp ce ceilalți, nu.

Copiii cu autism au, potrivit studiilor, cele mai multe beneficii în urma terapiei canine. În cazul lor, a fost confirmată frecvent creșterea capacității de comunicare verbală și non-verbală cu impact direct în eliminarea barierelor de integrare în societate. Numărul comportamentelor stereotipe și interiorizarea acestor copii au scăzut consideral prin expunerea la terapia asistată de câini.

Terapia canină are efecte pozitive dovedite asupra copiilor în raport cu mediul social. Cercetările arată că lipsa abilităților de socializare generează în școli alte probleme precum comportamente bazate pe respingere și eșec academic. Construirea unei relații bazate pe încredere, așa cum este cea cu câinele, este primul pas spre remedierea acestei probleme. Prezența câinelui la orele de curs poate, spre exemplu, diminua până la eliminare percepția negativă a copiilor la adresa profesorilor.

Lucrând cu câinii, copii învață cum să aibă grijă de aceștia, fapt care le oferă sentimentul că sunt folositori și încurajează participarea socială. Studiile arată că acei copii care erau timizi sau respinși de colegii lor, au devenit mult mai încrezători în urma interacțiunii regulate cu câinii.

Adițional, cercetările demonstrează că terapia canină contribuie la creșterea obiectivelor de incluziune. În urma studierii fenomenului de respingere între copii, s-a demonstrat că un copil este de zece ori mai dispus să interacționeze cu un copil cu dizabilități când acesta este însoțit de un câine. Terapia canină funcționează ca un ”lubrifiant social” pentru copii, crescând incluziunea prin îmbunătățirea interacțiunii de la egal la egal și a altor abilități sociale.

Programele școlare bazate pe terapia canină acordă, în statele occidentale, o atenție specială siguranței copilului pe durata interacțiunii cu câinele. De la condiții de igienă până la riscurile asociate unei educații precare a câinelui, un instrument terapeutic dovedit de succes se poate transforma în sursa unor evenimente cu potențial dramatic.

Din acest motiv, educația canină trebuie să fie fundamentată pe standarde și criterii acreditate de organizațiile furnizoare de certificare în domeniu la nivel mondial, responsabilitatea pentru siguranța partenerului uman în terapia cu câini aparținând provider-ului de resurse vii (școala/centrul de dresaj canin specializat). De asemenea, condiția fizică și de igienă a câinelui asistent este unul dintre criteriile de acreditare a școlii/centrului de instruire canină, alături de altele care vizează bunăstarea animalului.